Protetica Dentara
Protetica este o ramura a medicinii dentare care reface arcadele distruse sau afectate, prin realizarea lucrarilor dentare (coroana, punte, proteza). Lipsa unui dinte sau a unui grup de dinti poate produce probleme articulare, disfunctii, asimetrii si in final dezechilibre la nivelul intregului organism.
In clinica noastra se realizeaza:
- Coroane metalo-ceramice pe support metallic Cr-Ni sau Au-Pt
- Coroane integral ceramice: E-Max, ceramica presata IVOCLAR
- Ceramica presata DISILICAT IVOCLAR pe ZIRCONIU CAD-CAM
- Proteze mobile pe IMPLANT cu sisteme special: capse, magneti, bara cu calaret
- Proteze scheletate pe sisteme speciale de culise sau capse
- Garnituri de dinti prefabricate din PORTELAN
- Pivoti din fibra de sticla sau zorconiu
• Lucrari provizorii din compozit realizate in cabinet sau in laborator CAD-CAM
Coroană dentară
Ce este o coroană dentară?
Coroana dentară reprezintă o lucrare protetică menită să îmbrace, asemeni unui înveliș, un pivot dentar sau un dinte deteriorat, cu scopul de a-l restaura atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Există diferite tipuri de coroane dentare, pentru care se optează în funcție de necesitățile danturii și preferințele pacienților.
Realizată din materiale premium, de calitate superioară, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație, coroana dentară este o soluție de tratament ideală pentru restaurarea unuia sau a mai multor dinți. Atunci când există un dinte lipsă sau dintele nu va putea susține o coroană dentară, medicul îți va explica diferențele dintre tratamentul protetic clasic și cel cu implant dentar.
În funcție de materialul din care sunt realizate, există coroane dentare din compozit (provizorii), metalo-ceramice, din zirconiu integral sau zirconiu stratificat (zirconiu și ceramică). Medicii noștri sunt pregătiți să îți redea zâmbetul cu o coroană dentară potrivită pentru tine! Ne găsești la Clinica Stomatologica BRdent Bucuresti.
Beneficiile unei coroane dentare
- Asigură danturii un aspect natural și plăcut;
- Coroana dentară e biocompatibilă și nu doare;
- Reface și îmbunătățește masticația;
- Aplicarea unei coroane dentare este rapidă;
- Dintele poate fi restaurat chiar și în cazurile grave, când acesta prezintă deteriorări în proporție de peste 50%;
- Acomodarea pacientului cu noua coroană dentară este imediată, fără probleme.
Când ai nevoie de coroană dentară?
Medicul specialist în protetică sau estetică dentară îți poate recomanda realizarea unei coroane dentare în astfel de situații:
Prezența unor carii în stadiu avansat ce au distrus dinții în proporție de peste 50% (coroana dentară îi poate proteja de distrugerea completă);
Traumatisme dentare grave care au cauzat crăparea sau spargerea dinților;
Pentru îmbunătățirea aspectului unui dinte (formă, culoare, textură etc).
Coroană dentară – Întrebări și răspunsuri
Aplicarea unei coroane dentare este dureroasă?
Vestea bună este că procedura nu este dureroasă, iar dacă este necesar se poate realiza în urma unei anestezii locale.
Coroana dentară este vizibilă?
Nu, nimeni nu va putea sesiza prezența unei coroane dentare, căci aspectul este unul 100% natural, aceasta imitând smalțul și nuanța danturii tale.
Necesită îngrijire specială?
Îngrijirea unei coroane dentare presupune aceeași rutină precum în cazul dinților naturali: periaj de două ori pe zi, apă de gură și ață dentară. Respectând normele de igienă orală, o coroană ceramică poate rezista chiar și 15 ani!
Cât costă o coroană dentară?
Costurile unei coroane dentară vor varia în funcție de material. Orientativ, poți consulta tarifele noastre standard (categoria Protetică).
Punte dentară
Ce este o punte dentară?
O punte dentară reprezintă o lucrare protetică fixă, de tipul unei structuri menite să înlocuiască dinții lipsă și să-i protejeze pe cei deteriorați. Recomandarea unei punți dentare de către medicul stomatolog are loc atât în cazurile în care un singur dinte este absent, cât și pentru tratamentul edentațiilor parțiale (lipsa parțială a dinților).
În componența sa, o punte dentară include elemente de agregare (coroane dentare instalate pe cel puțin doi dinți naturali, care vor asigura suportul pentru întreaga punte dentară) și corpul punții dentare (elemente protetice ce suplinesc dinții lipsă).
Medicii specialiști ai Clinica de Stomatologie BRdent îți vor recomanda tratamentul potrivit și vei afla dacă tratamentul cu o punte dentară este cel care ți se potrivește. Există diferite tipuri de punți dentare pentru care vei putea opta:
⇒ Punte dentară tradițională: este recomandată când există minimum doi dinți naturali, de-o parte și de cealalta, pentru sprijin.
⇒ Punte dentară pe implanturi: în acest caz, vorbim de implanturi dentare ce servesc drept suport și agregare pentru puntea dentară.
Beneficiile unei punți dentare
- Restaurarea funcției de masticație;
- Menținerea structurii faciale, implicit îmbunătățirea armoniei faciale;
- Oprirea fenomenului de migrare a danturii;
- Prevenirea complicațiilor specifice edentațiilor;
- Îmbunătățirea mușcăturii pe ambele părți ale maxilarului;
- Cu ajutorul unei punți dentare, aspectul natural al zâmbetului este recăpătat!
Când ai nevoie de punte dentară?
Medicul specialist în protetică sau estetică dentară ar putea recomanda realizarea unei punți dentare în următoarele situații:
Absența unuia sau a mai multor dinți;
În urma unor lucrări de extracție dentară;
Apariția fenomenului de migrare dentară cauzată de unul sau mai mulți dinți lipsă la nivelul danturii;
Prezența durerii sau a problemelor de masticație din cauza unuia sau a mai multor dinți lipsă etc.
Punte dentară – Întrebări și răspunsuri
Îmi va fi afectată vorbirea?
Absența dinților afectează în mod negativ vorbirea, prin urmare montarea unei punți dentare nu va face decât să vină în sprijinul tău: te vei reobișnui cu vorbirea normală cât se poate de repede. În plus, spre deosebire de protezele clasice, avantajul unei punți dentare stă și în faptul că aceasta din urmă este mai puțin voluminoasă.
Se va observa că am o punte dentară?
Aspectul unei punți dentare va fi cât mai apropiat de aspectul natural al dinților tăi. Acest lucru este, bineînțeles, influențat de materialele din care este realizată puntea dentară (o punte dentară din ceramică, de exemplu, va arăta întotdeauna mai bine și mai natural decât cele confecționate din alte tipuri de material). Te asigurăm că la Clinica de Stomatologie BRdent folosim doar materiale de calitate superioară în lucrările protetice pe care le realizăm.
Pot beneficia de o punte dentară totală?
Dacă este necesară reconstituirea tuturor dinților de pe o arcadă, poți beneficia de montarea unei punți dentare totale. Acest lucru este posibil însă doar dacă există cel puțin cei doi molari și cei doi canini, pentru a îndeplini funcție de sprijin.
Care sunt dezavantajele unei punți dentare?
Dacă vom compara o punte dentară cu un implant dentar, de exemplu, există și o serie de dezavantaje. Astfel, durata de viață a unei punți dentare este mai mică (până la 10 ani), decât a unui implant dentar (până la 30 de ani). De asemenea, pentru a monta o punte dentară, dinții naturali ce vor servi drept suport, trec prin procesul de pilire / șlefuire, prin urmare aceștia pierd o masă dentară care nu va mai putea fi recuperată. Vei putea discuta detaliat despre toate acestea împreună cu medicul stomatolog.
Cât costă o punte dentară?
Costurile unei punți dentare sunt influențate de materialul din care este confecționată, de tipul de punte dentară (de exemplu, o punte dentară pe implanturi va costa mai mult decât o punte dentară tradițională), dar și de numărul de dinți care lipsesc. În urma consultației și stabilirii planului de tratament care vi se potrivește, veți putea afla costurile finale. Ne puteți contacta oricând pentru a afla mai multe informații!